vineri, 30 noiembrie 2012

Un măr, o pară, şi-o portocală



  Revenind la eternele probleme nerezolvabile, putem spune că nu suntem chiar aşa de diferiţi...

    Dacă îţi vei face timp să pui, pe o masă, fiecare dintre cele trei fructe menţionate în titlu, vei realiza exact asta. Mărul are aceeaşi geometrie (ambele sunt sferice) cu portocala, diferă doar prin consistenţă, pe când para poate trăi în acelaşi mediu cu mărul, dar diferă prin geometrie (para e mai bombată la ecuador şi mai alungită la poli). Dar un factor cheie le leagă pe toate trei: indiferent de ce culori ar avea (că no să vezi niciodată portocale roşii-alea sunt grapefruituri-, sau galbene-alea sunt lămâi, aşa cum no să vezi niciodată pere portocalii (poate un pic de nuanţă, dar niciodată no să ajungi să confunzi o pară, cu o portocală), atât mărul, pară, cât şi portocala trăiesc într-o armonie perfectă... în copaci.

    Aici societatea nu vrea să realizeze că toate diferenţele exterioare şi/sau interioare din noi vor conduce mereu la aceeaşi concluzie: trăim cu toţii pe o singură planetă (deocamdată) şi o singură lume (vorbesc aici de normalitate, fiecare dintre noi are propria micro-lume în care îi place să-şi petreacă clipele departe de mediocritatea activităţilor zilnice. Aşa că data viitoare când ascultaţi de sfatul raţiunii (un măr pe zi vă ţine doctorul la distanţă), gândiţi-vă un pic la cât de puţin contăm fiecare în parte la imaginea clară a maşinăriei sociale (va funcţiona la fel de bine per total cu sau fără noi, dar asta nu înseamnă că nu ne vom mai face simţită prezenţa, pentru a ne face înţeleşi).

   Sunt cei ce vor, cei ce pot, şi cei care încearcă... un măr, o pară, şi-o portocală.


joi, 3 mai 2012

The fuck is wrong with you people ?



Habar n-am ce rost are să scriu postul acesta, că o prea mare diferenţă oricum nu voi face, dar cum nimeni nu mă poate condamna pentru că am încercat voi scrie în continuare oricum...

Deci... cărei problema?

Problema stă în caracter, în educaţie, în probleme, dar mai presus de toate problema se poate regăsi în libertate, şi nu vorbesc de libertatea de a vorbi, sau de a primi o garanţie când cumperi ceva ce tre băgat în priză, nicidecum, vorbesc despre libertatea prematură (că numai aşa îi pot zice) acordată copiilor din prezent pentru a face tot ceea ar putea face, singuri sau în grup.


Totuşi aş dori ca lumea să se întrebe ce rost are să te chinui în a face o schimbare după cum o vezi tu bine (vorbesc desigur de schimbarea unei persoane, nu schimbarea vremii), cât timp oricum respectivul/respectiva nu vede nimic altceva decât propria realitate... toate dezacordurile pornesc de la acorduri, şi la fel cum dovada absenţei reprezintă absenţa oricărei dovezi, la fel şi ceea ce vreau eu să zic are legătură cu subconştientul, locul unde se formează universul unic al fiecăruia, unde totul este "frumos, colorat, sclipitor", la singular vorbind, că două realităţi foarte rar sunt copii fidele (poate se aseamănă în vreun fel dar identice nu vor fi niciodată).

Multă lume consideră că dezvoltarea e sinonim cu evoluţia, se petrece şi dacă vrem şi dacă nu, indirect şi fără prea mult ajutor din partea individului care se află în respectiva stare de dezvoltare. Vârsta nu poate fi considerată un factor de influenţă sub nicio formă, pentru că s-a observat nu odată în trecut că devianţele comportamentale pot exista la toate categoriile de vârstă.

După toate acestea spuse... ce s-ar putea face?


Eu zic sincer că cea mai bună soluţie e şi cea mai simplă: cât timp un factor (în cazul acesta dezvoltarea) este influenţat de surplusul altui factor (la fel în acest caz vorbim de libertate rezultată prin timp), acel prim factor va suferi mereu şi întotdeauna modificări, nu de fiecare dată înspre mai bine... cum e şi cazul altfel n-aş fi scris azi nimic. Atunci pentru a menţine un echilibru cea mai bună soluţie ar fi ca al doilea factor să fie îngrădit până în extremă în care nu se simte într-adevăr că s-ar întâmpla ceva (îngrădirea).

Bine, dar cineva ar spune: "suntem oameni cu toţi, şi asta reprezintă problema", nu poţi schimba milioane de ani de evoluţie doar pentru că ai vrea, sunt de acord cu asta, dar atunci să nu distrugem tot procesul evolutiv în nici 1% din timpul în care s-a produs tot procesul. E vorba că prin evoluţie tindem spre perfecţiune, sau cel puţin spre adaptabilitate, dar ce văd eu ca dovadă a ultimilor ani, nu e altceva decât o involuţie, o distrugere a tot ce înseamnă etic şi moral pentru o societate care se vrea unită.

A-ţi bate joc de tine e mai grav decât a-ţi bate joc de alţi.





vineri, 30 decembrie 2011

Relaţia dintre diferenţierile intelectuale şi mediul socio-cultural de creşcendenţă la adolescenţi

     Dacă tot mi-am primit înapoi dreptul de abuz asupra realităţii virtuale (pentru cei care încă nu mă cunosct netu) *wink wink*, hai să abordăm şi acest subiect titular, foarte iubit, consacrat, ocolit şi de clima musonică etc.
   A trecut ceva timp, ne tot îndreptăm asemeni unei vaci care nu-şi vede coada într-o tornadă spre atotaşteptatul "end of days", drept pentru care răspunsurile la unele întrebări trebuie să-şi facă debutul... acum ori niciodată. Lăsând la o parte introducerea, intrăm în materia chiflei cu o teorie preluată dintr-un viitor text filozofic: "... dezvoltarea intelectuală pe plan bilateral este direct proporţional cu nivelul de compatibilitate şi acceptare relativă în cadrul anturajului social la nivel de relaţii interumane mediocre şi nu numai...".

   Hmmm, da... mediocru, adică simplu, fără necesitatea unui efort intelectual sărit pe de scală, un fel de acţiuni involuntare pe care de cele mai multe ori le folosim inconştient, dar care mai presus de orice, ne formează personalitatea şi imaginea pe care o avem în mintea persoanelor cu care interacţionăm la intervale diferite (de timp normal), (moment, oră, zi, săptămână, an, odată în viaţă, etc), că indiferent de ce mi-ar spune oricine, nimeni nu are aceeaşi prestaţie socială cu o persoană pe care o vede zilnic (un coleg/colegă de clasă), s-au cu una pe care o vede pentru prima dată (străin random), s-au anumite rude care vin în vizită doar de sărbători... lista poate continua dar cred că a-ţi înţeles ideea. Tema de azi se referă la influenţele pe care aceste micro grupuri sociale le au asupra percepţiei informaţiei şi reproducerea ei probabilă într-un viitor apropiat sub formă de cultură generală, spre exemplu. Consider că orice mediu (social şi/s-au natural) îşi are impactul asupra intelectului uman, mai mult s-au mai puţin, în funcţie de nivelul de percepţie al fiecăruia, dar un lucru este cert: adaptabilitatea presupune preluarea unor caracteristici definitorii pentru fiecare grup şi integrarea sinelui în pesona grupului respectiv. Eu unul recomand ca această integrare să se realizeze fară atingerea integralităţii individuale, cu scopul de a prezerva unicitatea individuală, la urma urmei e o chestie de perspectivă, ţine de voinţa fiecăruia.

   Şi după un "preludiu" aşa de consistent, acţiunea principală ar trebui să fie devastatoare, dar nu prea are rost să fie (adevărul nu doare doar pentru nesimţiţi şi ce pe painkillere), cât timp vei gândi înainte să acţionezi, chiar dacă nu vei face decizia potrivită ai de partea ta prerogativa încercării, iar cea mai mare învăţătură care poate fi sustrasă din greşeli este că o greşeală mai mare poate fi o prezenţă concretă şi permanentă, nimic nu e bătut în cuie.

   Concluzionând această "penetrare" în materia capacităţilor umane de integrare putem spune următorul lucru: cât timp prieteni sunt aleşi bine şi decizile luate corespunzător, această relaţie prezentată foarte frumos în titlu va fi una de prietenie pe plan pozitiv, integralitatea păstrându-se până în cele mai mici detalii.

luni, 28 noiembrie 2011

Ludwigs revange :p

Am renăscut? Mai degrabă am ieşit din hibernare, asemeni marelui urs grizzly care mănâncă tot cei pică în "lăbuţe" vara şi doarme toate iarna... eu nu fac aşa :)) blogăresc când n-am de lucru, şi cum vara îi plin sezonu se înţelege antiteza. Având în vedere totuşi n-are rost să trec la politeţuri de început aşa că trec peste, şi revenind la mica citaţie de la început, în caz că a-ţi sărit peste ea... e vorba sigur... nu despre mine că atunci aşi fi egoist, nu, e vorba despre toată lumea, că toţi trăim şi ne mişcăm de parcă n-ar exista o zi de mâine... s-ar cel puţin aşa ar trebui. (trăirea momentului e sfântă).


Astăzi spre surprinderea mea... :| au trecut orele de curs ca de-obicei :)), dar nu asta-i ideea, ci faptul că ultimul curs a avut o tentă mai specială. Uneori ne place să facem călătorii între lumea asta crudă şi necruţătoare, realitatea ce ne-nconjoară şi propriul nostru univers frumos şi lipsit de grija zilei de mâine, nu de alta, doar pentru a ne deconecta puţin, un pic, de lucruri de care deja am fost destul conectaţi. Iar acum pentru a nu ne mai abate de la subiect să începem: p; ultimele 2 ore (asta pentru un student, un curs ţine 2 ore, poate nu ştiaţi) avea ceva mai special, o latură mai întunecată, şi nu mă refer la faptul că deja era beznă la 6:)), n-are nicio legătură, e vorba de activităţi recreative corelate intenţionat pentru a ne deriva de la subiectul în discuţie (pentru dummies mă uităm la un coleg cum se distrează jucându-se ultimul Saints Row, dacă nu l-aţi încercat încă habar n-aveţi ce pierdeţi). Promit că la final este şi o poză amuzantă ca să merite efortul cititului altfel n-o să ştiţi ce legătură are poza cu această dezbatere monologală... uneori când într-adevăr n-ai de lucru îţi găseşti activităţi paralele cu care să-ţi ocupi timpul, iar timpul în discuţie ajunge să treacă mult mai repede, rezultatul fiind unul satisfăcător pentru toţi şi pentru toate... iar acum doresc să-mi manifest sincerele scuze faţă de persoanele care n-au nicio tangenţă cu jocurile pe calc şi se chinuie acuma să înţeleagă de ce mi-o turbat degetele :p



Toate astea fiind spuse, loc mai bun de a desfăşura o activitate recreativă splendidă şi mulţumitoare ca faculta nu există... acuma depinde cum vezi lumea, şi cu care extremă gândeşti, important e să preluăm tot ceea cei mai bun din orice şi să facem ca orice oportunitate să fie un succes răsunător, chiar dacă la început nu pare să semene nimic cu aşa ceva :)

Ca o continuare a începutului consider suficientă pledoaria mea de astăzi, urmând să revin când din nou nu voi avea ce face pentru a vă suci minţile; :)



Cum am promis poza funny, iar acum mă car... că am de învăţat la civil nu de alta... şi pentru când veţi citi această postare să rulaţi piesa care v-am pregătit-o, nu de alta dar experienţa este mult mai bine transmisă :), iar dacă a-ţi citi deja înainte să rulaţi piesa... atunci mai citiţi încă o dată... că dispuneţi de tot timpul din lume, chiar dacă nu vreţi să acceptaţi asta.


joi, 21 iulie 2011

A piece of destiny


   După parcurgerea unui material de genul celuia de mai sus intervin întrebări fireşti... cum ar fi "waz goin on hya?" sau "did I just go locca?" sau în cazuri mai rare apare întrebarea "is that piure genious or wat?" (scuzaţi greşelile dar nu m-am putut abţine având în vedere volumul de cartoon-e pe care le parcurg zilnic :p )
   Înapoi la partea interesantă... neglijând orice fel de implicare a oricărei persoane sau fundal, dacă de la început nu se prea înţeleg multe pentru voi, atunci nici după sfârşit no să fie mai clare lucrurile. Avem o piesă, ca la urmă asta este, pe ritmul căreia "dansează" un personaj excentric cunoscut de mai puţin decât Lady Gaga, (un exemplu aleatoriu) :)) şi anume solistul trupei Radiohead: T-h-om Yorke :)


Foarte multe nu se pot spune pentru ca suspansul să fie păstrat până la sfârşit, interpretarea lasă loc suficient oricărei imaginaţii, pe lângă versurile, care, odată ascultate, şi înţelese transmit un mesaj, la fel de uşor interpretabil cu un pic de imaginaţie, ideea e să fi odihnit ca să poţi procesa volumul de videoclip care ţi se transmite :p
După o primă ascultare cu prea mult nu se rămâne, dar odată cu a cincea sau a şasea ascultare toată imaginea iese din ceaţă şi peisajul devine clar ca apa filtrată... ai zice chiar pe la sfârşit că destinul solistului n-a fost niciodată să fie solist, chitarist şi etc la o trupă care odată cu anii şi-a cunoscut recunosterea pe plan mondial, ci mai degrabă i-a fost predestinat să ajungă dansator profesionist, ulterior coregraf de succes, dar dacă asta se întâmplă nu prea mai mergea nimeni la vals sau tango, şi chiar dacă pentru unii stilul folosit de solist ar părea greu, fiecare dintre noi ne naştem cu acest stil învăţat, e un fel de bonus venit odată cu naşterea... mă refer normal la băieţi, ca la fete îi mai altfel stilu:) nu ne dăm seama pentru că stilul neprelucrat cu care ne naştem necesita anumiţi factori pentru a putea fi practicat (nu dăm detalii că devenim spoileri) dar farmecul este acelaşi indiferent de caracterul persoanei practicante... în acelaşi timp şi la fel de amuzant.

joi, 30 iunie 2011

Frozen stupid


M-am trezit astăzi cu gândul că mâine o să mă simt mai bine decât ieri... şi cu astea spuse trecem la subiect, ca titlurile nus puse degeaba. Reflectam asupra unei chesti foarte interesante şi anume condiţia umană în raport cu evoluţia societăţi contemporane... bine îmi dau seama ca pentru mulţi am vorbit în altă limbă, dar ideea se baseaza pe faptul că un om cult este diferenţiat net de unul incult.Se poate vorbi despre orice principiu aici, mai puţin cel al acţiunii-reacţiunii, pentru că dacă înveţi nu înseamnă ca eşti desptept, sau dacă bei un pahar de apă nu înseamnă ca eşti mai puţin deshidratat după 12 ore petrecute în Sahara...



Acum să vorbim despre titlu... de ce prostie îngheţată ?
Pur şi simplu mi se pare un concept foarte interesant de discutat, doar că majoritatea dintre noi nu prea suntem foarte entuziasmaţi când vine vorba de dezbaterea inteligenţei...
Eu cel puţin consider problema inteligenţei în scădere una reală şi pentru asta este nevoie de terapie, de discuţii, nu pentru ca valorile unui om să iasă la iveală, ci mai degrabă pentru a vedea cu ce fel de prostie ai de-a face. Zilnic ne confruntăm cu tot felu de oameni, unii mai "răsăriţi", alţi mai "apuşi"... am ajuns să cred că acel termen de prostie e ca un fel de celulă cancerigenă cu care fiecare dintre noi ne naştem, dar care nu se manifestă decât în condiţii foarte speciale, şi normal, în anturaju potrivit; zic frozen deoarece prostia niciodată nu dispare, mai degrabă rămâne ascunsă, nedectabilă o perioadă de timp, în care parcă s-ar regenera în ceva la fel de lipsit de valori, dar cu noi rădăcini pentru continuarea damage-ului la cel mai înalt nivel... cel mintal.



Bine că mare lucru nu se poate face, din păcate prostia nu-i o boală care se vindecă peste noapte... de fapt dacă mă gândesc mai bine îi destul de incurabilă, cu toţii avem momente în viaţă de genu "am rămas prost" şi nu-i nimic anormal în asta. Partea rea este că mulţi ajung să îmbrăţişeze acest concept de prostie ca pe un stil de viaţă, şi deodată cu ei, alţi "indivizi" ajung să facă parte ulterior din acelaşi anturaj. Nu prea se poate face nimic serios pentru combaterea prostiei, cel puţin nimic corect din punct de vedere moral sau etic, dar la urma urmei, prostia altora şi mai ales a noastră ne face să râdem şi să trecem peste majoritatea problemelor, aşa că nu văd de ce nu am trece cu vederea acest defect minor de fabricaţie, că nimeni nui perfect, şi dacă toţi am fi perfecţi, n-am avea de cine să ne batem joc :p



marți, 28 iunie 2011

Un stil mai aparte...



Fără prea multe erori în context sau derivări de la subiect, trebuie să spun că muzica îşi va avea mereu locul în viaţa multora dintre noi... chiar dacă unele muzici sunt mai unice în felul lor. Astăzi vorbesc despre noul album Limp Bizkit, şi impactul acestei trupe deja consacrate asupra întregi planete, din câte ştiu chair interzisă în câteva ţări din cauze mai puţin cunoscute; oricare ar fi motivul, ei îşi fac treaba de ani buni şi de fiecare dată reuşesc prin acelaşi stil deja adorat de milioane de fani să uimească cu piese tot mai radicale :))
Piesa care dă şi titlul albumului, Gold Cobra este încă o dovadă că LB n-au îmbătrânit, chiar din potriva au devenit mult mai buni :D



Începând de la primele albume, LB şi-au format un renume care odată cu trecerea anilor n-a pierdut nici măcar un gram, pauzele lungi, mai ales ultima erau mai degrabă nişte perioade de aşteptare pentru fani, o aşteptare pentru ceva foarte epic, ceea ce am şi primit...
Eu zic că nimeni nu poate contesta notorietatea unei trupe care chiar dacă s-a folosit de un limbaj mai vulgar pentru a-şi face un nume, a ajuns să fie o putere globală, n-are rost să mai discutăm asupra puterii pe care o are muzica asupra maselor...



Cultura americană este deci ceva real, dar muzica bună, şi prin bună nu mă refer la beet-uri sau bass uriaş, este creată în continuare de trupe care ştiu ce fac, şi care vor face asta şi în viitor pentru mult timp deacum încolo... foarte multă lume care e fan LB e şi fan al seriei Jackass, lucru dovedit zic eu de influenţele jackass din videoclip, gesturile şi limbajul caracterizându-i nu doar pe ei, trupa, ci şi o naţiune întreagă, un uriaş ROCK NATION care creşte pe zi ce trece tot mai mult, dar până unde nu vom ştii niciodată...
Muzica este după părerea mea o religie, o religie pe care mulţi dintre noi o acceptăm deoarece ne reprezintă din toate punctele de vedere, am ajuns să credem că nui doar vorba de bani când faci muzica, mai presus de toate e vorba de transmiterea unui mesaj maselor prin care toţi să înţelegem că cei mai mulţi fără muzică am fi ca fără aer, aşa ca mesajul ăsta trebui transmis mai departe, pentru toţi şi pentru toate:)


                                                    Fangs of the Gold Cobra...ENERGIZE \m/